Documentul integral
Ministerul JustitieiAstăzi, 6 noiembrie a.c., ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a primit vizita de curtoazie a Excelenței Sale, Dr. Lior Ben Dor, Ambasadorul Statului Israel în România.
Întrevederea a reprezentat un prilej de reafirmare a relațiilor de cooperare dintre România și Statul Israel în domeniul justiției, precum și de identificare a unor direcții concrete pentru dezvoltarea acestora.
În cadrul discuțiilor, ministrul Justiției a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, transferul persoanelor condamnate și recuperarea prejudiciilor provenite din infracțiuni.
În acest context, a fost evidențiată importanța dialogului între autoritățile competente din cele două state și a intensificării contactelor directe între specialiști, în vederea facilitării soluționării cererilor de cooperare și a identificării unor soluții practice pentru situațiile care pot întâmpina dificultăți.
Totodată, a fost evocată Declarația Comună privind cooperarea în domeniul justiției între Ministerul Justiției din România și Ministerul Justiției al Statului Israel , semnată la 15 septembrie 2016. În continuarea acestui demers, cele două ministere analizează posibilitatea încheierii unui nou document de cooperare, care să actualizeze cadrul bilateral existent și să reflecte prioritățile actuale ale instituțiilor.
Un alt subiect abordat a vizat digitalizarea sistemelor judiciare și utilizarea inteligenței artificiale în domeniul justiției. Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a prezentat progresele înregistrate de România în dezvoltarea instrumentelor digitale destinate eficientizării activității judiciare, precum dosarul electronic, platformele de acces la jurisprudență și serviciile digitale pentru justițiabili, precum și proiectele de transcriere automată a înregistrărilor audio din sălile de judecată ( speech-to-text ). În ceea ce privește inteligența artificială, a fost subliniat faptul că aceasta trebuie să aibă un rol auxiliar, de sprijin al activității profesioniștilor din sistemul judiciar, fără a substitui judecata umană și responsabilitatea decizională, cu respectarea drepturilor fundamentale și a garanțiilor specifice actului de justiție.
În cadrul întrevederii, a fost reafirmat angajamentul României pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, precum și pentru păstrarea memoriei victimelor Holocaustului, fiind evidențiate măsurile prevăzute de Strategia națională în domeniu, implicarea Ministerului Justiției în activitatea Comitetului Interministerial constituit în acest scop și consolidarea cadrului legislativ prin modificarea art. 369 din Codul penal, în vederea alinierii la standardele europene în materie de combatere a rasismului și xenofobiei.
La finalul întâlnirii, ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a reiterat deschiderea instituției pentru continuarea și aprofundarea dialogului cu partea israeliană, prin schimburi de experiență, consultări între specialiști și dezvoltarea unor instrumente concrete de cooperare, în beneficiul relației bilaterale dintre cele două state.