Documentul integral
Inalta Curte de Casatie si JustitieÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie
C O M U N I C A T
În şedinţa din 21 septembrie 2026, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă , legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat șapte sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:
Decizia nr.85 în dosarul nr. 727/1/2026
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, în dosarul nr. 1692/62/2025, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art.30 alin. (1) lit. g) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.10 alin. (1) din aceeași lege, încadrarea activității în condiții speciale de muncă trebuie să rezulte din declarațiile nominale depuse de angajator, ulterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010, prin care s-au modificat prevederile art.30 alin.(1) din Legea nr.263/2010, fiind introdusă litera g) în conținutul acestui articol.
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2026.
Decizia nr.86 în dosarul nr. 841/1/2026
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 1971/30/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept:
Dacă, în interpretarea art. 80 alin.(1) din Codul Muncii coroborat cu art.6 alin.(1) din Codul de procedură civilă și art. 15 din Codul civil, propunerea extrajudiciară de reintegrare în muncă și de plată a despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, așa cum a cerut prin contestația împotriva deciziei de concediere, adresată contestatorului, dar care a fost refuzată de acesta, dă dreptul angajatorului să plătească o despăgubire limitată și echivalentă cu perioada dintre încetarea contractului de muncă și data recepției propunerii de reangajare sau data indicată în propunere?
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2026.
Decizia nr. 87 în dosarul nr. 623/1/2026
Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I civilă, în dosarul nr. 9336/278/2022 și de Tribunalul Iași – Secția I civilă, în dosarul nr. 2658/866/2024 şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea dispozițiilor art. 458 din Codul de procedură civilă, expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care instanța a soluționat cererea sa de majorare a onorariului provizoriu stabilit inițial.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2026.
Decizia nr.88 în dosarul nr. 942/1/2026
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 6312/109/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „angajatorii au obligația (…) să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflați în grija sa” trebuie interpretată în sensul că îndepărtarea salariatului reprezintă o măsură specială de protecție a copilului asupra căruia a fost exercitat abuzul, neglijarea, înstrăinarea părintească, exploatarea şi orice formă de violență sau o măsură cu caracter de sancțiune disciplinară, întemeiată pe prevederile Codului muncii.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2026.
Decizia nr.89 în dosarul nr. 944/1/2026
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 575/110/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă dispozițiile art. 85 1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că implică obligativitatea angajatorului de a restitui subvențiile încasate în baza convențiilor încheiate anterior constatării de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a încetării raporturilor de muncă.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2026.
Decizia nr.90 în dosarul nr. 1018/1/2026
Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Timiş – Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 28379/325/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
Prezumţia prevăzută de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 este aplicabilă şi în etapa judecăţii?
Prezumţia prevăzută de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 este o prezumţie relativă sau absolută?
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2026.
Decizia nr.91 în dosarul nr. 868/1/2026
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1443/118/2022*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în interpretarea dispozițiilor art. 56 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 şi art. 28 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001, aprobate prin Ordinul MDRAP nr. 233/2016, stabilește că:
Valabilitatea documentației de urbanism în vigoare la data de început a procedurii de autorizare se extinde de drept și în situația în care ulterior acestui moment, dar anterior emiterii autorizației de construire, autoritatea publică locală a procedat la revocarea actului administrativ de aprobare a documentației de urbanism pe considerente de nelegalitate.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2026.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice