← Înapoi la știri
Din surse oficialeUEAdministrativ

135/2026 : 29 septembrie 2026 - Ordonanța vicepreședintelui Curții în cauza C-460/26 R

Documentul integral

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Ordonanța vicepreședintelui Curții în cauza C-460/26 R| Polonia/Consiliul

Comunicat de presă nr. 135/26 Luxemburg, 29 septembrie 2026

Vicepreședintele Curții de Justiție respinge cererea Poloniei de suspendare a executării deciziei Consiliului prin care se autorizează aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului interimar UE-Mercosur privind comerțul

Polonia nu a demonstrat în suficientă măsură că executarea deciziei Consiliului prin care se autorizează aplicarea cu titlu provizoriu a acestui acord este de natură să cauzeze un prejudiciu grav și ireparabil

La 9 ianuarie 2026, Consiliul a adoptat o decizie1 referitoare la aplicarea provizorie a Acordului interimar privind comerțul (denumit în continuare „ITA”), încheiat între Uniunea Europeană, pe de o parte, și țările Mercosur, pe de altă parte2.

În urma negocierilor Comisiei Europene cu țările Mercosur au rezultat două instrumente juridice paralele. ITA, aplicat cu titlu provizoriu de la 1 mai 2026, este un acord interimar privind comerțul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și țările Mercosur, pe de altă parte. Acesta reglementează în special liberalizarea comerțului și a investițiilor. El conține în esență aceleași obligații precum cele care reies din partea comercială a Acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și țările Mercosur, pe de altă parte (denumit în continuare „EMPA”). ITA va înceta să producă efecte și va fi înlocuit la data intrării în vigoare a acestuia din urmă.

La 10 mai 2026, Polonia a sesizat Curtea de Justiție cu o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE, având ca obiect anularea deciziei Consiliului3, menționată anterior. În paralel, ea a introdus o cerere de măsuri provizorii având ca obiect suspendarea executării acesteia4.

Polonia susține, mai întâi, că împrejurările în care a fost adoptată decizia în litigiu justifică suspendarea executării acesteia până la pronunțarea unei hotărâri prin care se finalizează procedura pe fond. Aceasta invocă în special o încălcare a tratatelor, un abuz de putere și o încălcare a principiului cooperării loiale pentru a afirma că decizia în litigiu este afectată de nelegalitate și că a permite aplicarea ITA, chiar și cu titlu provizoriu, ar putea să încurajeze instituțiile Uniunii să angajeze „alte acțiuni analoage” în viitor. Potrivit acestui stat membru, instituțiile Uniunii, care urmăresc să pună în aplicare ITA cât mai rapid posibil, ar fi privilegiat astfel interese economice selective în detrimentul respectării tratatelor și a principiilor fundamentale ale Uniunii.

Polonia susține apoi că liberalizarea schimburilor de produse agricole prevăzută de ITA, în lipsa clauzelor denumite „oglindă” care impun obligația de a respecta standarde de producție echivalente aplicabile atât în Uniune, cât și în țările Mercosur, ar determina un risc real de atingere adusă sănătății oamenilor și a animalelor, precum și mediului în Uniune.

În sfârșit, acest stat membru susține că aplicarea provizorie a ITA, prin faptul că autorizează prezența pe piața europeană a unor produse agricole mai ieftine, cultivate sau fabricate cu produse chimice interzise în Uniune, ar determina o scădere a veniturilor fermierilor din Uniune, o perturbare a funcționării pieței diferitelor produse agricole, cauzând astfel o concurență neloială prejudiciabilă pentru situația economică și socială a fermierilor în Uniune.

Prin ordonanța de azi, vicepreședintele Curții respinge cererea de măsuri provizorii formulată de Polonia.

Vicepreședintele amintește că suspendarea executării unei decizii poate fi dispusă de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii numai dacă se demonstrează că o asemenea suspendare este urgentă, în sensul că este necesară pentru a evita producerea unui prejudiciu grav și ireparabil înaintea pronunțării de către Curte a unei decizii pe fond. Or, Polonia nu a demonstrat în suficientă măsură că executarea deciziei în litigiu prin care se autorizează aplicarea cu titlu provizoriu a ITA este de natură să cauzeze un asemenea prejudiciu. Vicepreședintele subliniază de asemenea că, ținând seama de caracterul lor cumulativ, nu este necesar să se pronunțe asupra celorlalte condiții impuse pentru acordarea măsurilor provizorii, referitoare la fumus boni iuris și la evaluarea comparativă a intereselor.

În primul rând, vicepreședintele subliniază că eventuala nelegalitate a deciziei în litigiu nu poate fi suficientă pentru a stabili, prin ea însăși, gravitatea și caracterul ireparabil al unui eventual prejudiciu. În plus, Polonia nu a furnizat nici cea mai mică indicație concretă care să permită stabilirea survenirii și a iminenței probabile a unui prejudiciu grav și ireparabil.

În al doilea rând, în ceea ce privește afirmațiile Poloniei referitoare la riscurile potențiale pe care importul produselor agricole din țările Mercosur le-ar prezenta pentru sănătatea oamenilor și a animalelor, precum și pentru mediu în Uniune, vicepreședintele subliniază că aceste produse – care puteau să fie importate în Uniune încă înainte de adoptarea deciziei în litigiu – sunt supuse unor standarde5 în materie de siguranță alimentară și sanitară analoage celor aplicabile produselor fabricate în Uniune. În plus, în conformitate cu dispozițiile ITA, Uniunea poate să impună măsuri care să împiedice intrarea pe teritoriul acesteia a produselor agricole care nu respectă standardele sanitare, fitosanitare și de mediu în vigoare și să adopte măsuri de urgență în cazul unor riscuri grave pentru sănătatea sau viața oamenilor, a animalelor și a plantelor.

În al treilea rând, vicepreședintele constată că Polonia nu a furnizat elemente precise cu privire la situația financiară a fermierilor din Uniune care să permită să se demonstreze că aceștia nu ar fi în măsură să facă față concurenței produselor importate din țările Mercosur și că ar fi constrânși, așadar, să își înceteze activitatea. Polonia nici nu a furnizat vreun element de probă de natură să stabilească, cu un grad de probabilitate suficient, că executarea deciziei în litigiu care autorizează aplicarea cu titlu provizoriu a ITA va cauza o perturbare a pieței agricole a Uniunii. Afirmațiile sale generale și abstracte nu țin seama nici de competențele6 de care dispune Comisia pentru a proteja situația economică și socială a fermierilor din Uniune și siguranța alimentară, nici de faptul că situația de pe piața agricolă depinde de numeroși alți factori, cum sunt evoluția prețurilor energiei, costul ridicat al îngrășămintelor sau concurența unor țări terțe, altele decât țările Mercosur.

MENȚIUNE: Curtea va pronunța hotărârea sa definitivă cu privire la fondul acestei cauze la o dată ulterioară. O ordonanță privind măsurile provizorii nu se antepronunță cu privire la soluția acțiunii principale.

MENȚIUNE: Acțiunea în anulare are ca obiect anularea acelor acte ale instituțiilor Uniunii care sunt contrare dreptului Uniunii. Cu respectarea anumitor condiții, statele membre, instituțiile europene și particularii pot sesiza, după caz, Curtea de Justiție sau Tribunalul cu o acțiune în anulare. Dacă acțiunea este întemeiată, actul este anulat. Instituția vizată trebuie să ia măsuri pentru a elimina eventualul vid juridic creat prin anularea actului.

Document neoficial, destinat presei, care nu angajează răspunderea Curții de Justiție. Prezentarea situației de fapt și a cadrului juridic se raportează la data faptelor și are la bază dosarul cauzei. Textul integral și, dacă este cazul, rezumatul ordonanței sunt publicate pe site-ul CURIA. Persoana de contact pentru presă: Traian Moga ✆ (+352) 4303 3732. Pentru mai multe informații, un material video care prezintă această ordonanță este, de asemenea, disponibil pe „Curia Web TV”.

Rămâneți conectați!

1 Decizia (UE) 2026/183 a Consiliului din 9 ianuarie 2026 privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului interimar privind comerțul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte (a se vedea de asemenea Comunicatul de presă nr. 17/26 al Consiliului).

2 Mercosur (Piața Comună a Sudului) est un bloc comercial sud-american. Statele-parte la Mercosur care sunt parte la acordurile încheiate cu Uniunea

Europeană sunt Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay.

3 Cauza Polonia/Consiliul, C-460/26. În paralel, Parlamentul European a solicitat din partea Curții un aviz cu privire la compatibilitatea cu tratatele a ITA și a EMPA, precum și a deciziilor Consiliului în vederea semnării și a încheierii acestor acorduri (avizul 1/26).

4 Suspendarea executării deciziei Consiliului a fost solicitată până la pronunțarea deciziei prin care se finalizează procedura în cauza C-460/26.

5 În mod special, lipsa din ITA a clauzelor denumite „oglindă” nu înseamnă că produsele importate din țările Mercosur sunt exonerate de standardele Uniunii în materie de siguranță alimentară, sănătate, protecție a plantelor și mediu.

6 Conferite de decizia în litigiu.

Direcția comunicare Unitatea presă și informare curia.europa.eu

Surse și documente

Curtea de Justiție a Uniunii EuropenePublicarea oficială